Daniel Nigro, comisar al Departamentului de Pompieri din New York, a precizat că toate persoanele care au avut nevoie de îngrijiri medicale se află în stare stabilă, adăugând că printre răniți s-au numărat și câțiva copii.
„Unitățile noastre au sosit rapid la fața locului și s-au confruntat imediat cu flăcările. Zeci de oameni au fost evacuați de către pompieri. Din fericire, toată lumea va fi în regulă”, a declarat Nigro.
Incendiul a izbucnit la ora locală 5.30 (17.30, ora României) în interiorul unei clădiri de apartamente cu patru etaje. Peste 200 de pompieri au ajuns la fața locului, ei reușind să stingă flăcările abia după câteva ore.
Autoritățile au anunțat că au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului.
Săptămâna trecută, 12 persoane, printre care și patru copii, au murit în urma unui incendiu de proporții care a izbucnit într-o clădire de apartamente din metropola New York.